Reportajul “Copiii războiului”. Iubirea care învinge războiul

de Alina Bădălan

SAȘA, 5 ANI, REFUGIAT ÎN COCIERI (DUBĂSARI, MOLDOVA) DIN PERVOMAISK (UCRAINA), la trei săptămâni de la începutul războiului:

La știri s-a anunțat că sunetul sirenei înseamnă că zboară spre noi o rachetă rusească, să distrugă o casă din Ucraina. Îmi amintesc exploziile, le-am auzit când îmi strângeam jucăriile acasă. La o explozie nu am putut să înțeleg ce era și am întrebat:

Mama, e ceva straniu, ce s-a auzit?
Cel mai probabil, o explozie!

Apoi ne-am trezit și toți scriau că în Ucraina sunt bombardamente. Nu înțelegeam ce sunt. Credeam că poate a scăpat mama ceva”.

Este numai un fragment din interviul video dat de Sașa, unul dintre cei mai mici refugiați din Ucraina, la nici trei săptămâni de la începutul războiului. Experiența războiului și a exilului pare să-l fi transformat peste noapte într-un bunic înțelept.

Urmăriți povestea lui Sașa în reportajul „Copiii războiului”, alături de a altor ucraineni care fac parte din primul val de refugiați, cazați în Dubăsari. Până în momentul acela, peste 3, 7 milioane de persoane părăsiserăUcraina. Numai prin Vama Palanca intraseră mai bine de 136.000 de copii, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina.

Nastea, refugiată împreună cu fetița și cu pisicile ei, Olga și Pictorița sunt alți ucraineni refugiați la Dubăsari, a căror poveste apare în reportajul “Copiii războiului.

Emoționante sunt impresiile refugiaților:

“Niprul și Nistrul sunt ca frații. Am venit aici (n.r. în Dubăsari), dar senzația e ca parcă am venit la niște rude mai îndepărtate,
“Aici e liniște, nimic nu-mi amintește nimic de război. Împart totul cu noi (n.r. moldovenii), este foarte înduioșător”,
„Peste două săptămâni războiul se va termina. Trebuie închis spațiul aerian. Ucraina va fi reconstruită, ea va fi foarte frumoasă, mai frumoasă decât a fost”. (copilul Sașa)

 

RUSLAN CANDIT, “ÎNGERUL BUN” AL FAMILIILOR DE REFUGIAȚI

Ruslan Candit și-a luat concediu special să îi ajute pe refugiați, împreună cu alții ca el. Împreună îi ajută cu tot ce au nevoie, le oferă haine șimâncare.

“Sufăr împreună cu ei”, spune Ruslan, în interviu. Știe din propriul exemplu cât de dureroasă este viața de refugiat și cât de traumatizantă va fi, mai târziu, pentru copii de astăzi – și el, la rândul lui, a fost refugiat cu familia, în 1992, în Războiul de pe Nistru. Era mic copil la vremea aceea.

“Am reținut până astăzi totul, momentele acelea nu îmi ies din cap. La fel va fi și cu acești copii”, mai spune Ruslan.  

 

Dincolo de a fi un reportaj despre câteva cazuri în parte, Copiii războiuluieste documentul unui fenomen. Este despre ceva ce războiul nu poate învinge niciodată. Este despre umanitate și speranță. Despre cum bunătatea, dragostea și empatia salvează vieți și apropie oameni și țări.

Rusă RU Engleză EN