Cadavre umane descompuse, înțepenite în șosea. Trupuri carbonizate, aruncate de suflul exploziei din carcasa care cândva a fost o mașină. Oameni incendiați, încremeniți în poziția în care au fost loviți de armele inamicului, exact când încercau să fugă din Irpin. Câini de pripas, unii înfometați, alții sătui după ce au rupt din cadavre. Pe autostrada Kiev – Jitomir din Ucraina a fost carnagiu în primăvara lui 2022.

Armata rusă a tras în tot ce era viu. Victimele erau ucraineni care încercau să fugă în alte localități sau doar să facă rost de apă și hrană pentru copii.Câțiva kilometri mai încolo, jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco au descoperit și tancurile rusești care au ucis civilii de pe autostradă: eraudeja doborâte de armata Ucrainei.

Despre toate acestea – în reportajul “Ucraina rezistă”. Dar ca să-l vezipână la capăt, trebuie să ai stomac tare.

IRPIN. BUCĂȚI DE OAMENI ÎNGROPATE PE STRADĂ

În Irpin, cei doi jurnaliști au dat cu ochii de trei cruci puse lângă o scară de bloc. Nu e cimitir, și totuși aici zac ingropați trei oameni. “O mamă cu copilul de 12 ani care au nimerit direct sub bombardament. Aveau actele la ei, de aceea le știm numele. Alături de ea este îngropat un bărbat, pe care nu mai am reușit să îl identificăm fiindcă era făcut bucăți…”, spune Alexandr din Irpin. De o lună locuiește într-un subsol alături de soția lui și de alte trei vecine mai în vârstă.

“Am stat aici pe toată durata exploziilor. Ni s-au șters multe din creier ca să nu ne amintim această durere. În primele zile am mâncat pâine mucegăită. Stăteam cu toții înghesuiți unul în altul când bombardau și ne rugam. Trebuia să păstrăm liniștea, să nu se afle că suntem aici. Nici la toaletă nu mergeam.

Stăteam în centrul camerei, era mai sigur așa. N-am văzut alți oameni, am trăit ca pustnicii. Afară era război. Apoi am consumat toate proviziile, economiseam apa, pâinea. Până la 5 martie majoritatea locuitorilor au plecat de aici, dar nu știm cum au ajuns. Multe mașini au rămas bombardate pe traseul Kiev – Jitomir”, povestește Marina, în interviul filmat.

Este convinsă că în scurt timp rușii vor fi alungați, orașul va fi reconstruit, iar viața, așa cum o știa până acum, va merge mai departe.

ȘEVCENKOVO, LOCUL UNDE FIECARE ZI POATE FI ULTIMA

Încă se aud explozii în Șevcenkovo. “Sunt ai noștri”, spune un localnic. „Și totuși, să plecăm”. Nicolai este unul dintre ucrainenii care își riscă zilnic viața, alergând cu mașina pe teren minat să le aducă provizii celor blocați în case. Mulți au refuzat să plece. Lângă dărâmăturile unei case, Nicolai arată la cameră un trup sfârtecat, numai sânge, acoperit cu un rest dehaină: “Iată-l pe vecinul nostru, a fost om bun. Dar astăzi a căzut o bombă și omul nu mai este”.

“Aici fiecare zi poate fi ultima”, zice alt localnic. Ține în mână o mină neexplodată, proaspăt aruncată în curte de inamic. “Avem de lucru. Aceasta este țara noastră. Și nu putem pleca”.  

Memorabilă este și secvența cu Nicolai în mașină, gonind de la un sat la altul, pe adrenalină, fără frică, încărcat cu provizii. Explică ce tehnică de supraviețuire folosește: “Cu cât avem viteză mai mare, cu atât cresc șansele să nu ne nimerească bucățile de șrapnel. De aceea mergem acum cu viteză, pentru că se bombardează spre orașul Nicolaev. Este pericol extrem aici. Pericol nebun”.

KIEV. MUZICĂ ÎN RUINE

Scenă de teatru absurd: în mijlocul dărâmăturilor de sub bombe, finlandezul Lucas Stașevschi cântă la contrabas ca și cum s-ar afla pe o mare scenă. Așa rezistă el.

În spatele lui Lucas, jumătate dintr-un bloc a fost pulverizată. A rămas în picioare cealaltă jumătate, fără ziduri. Dacă te uiți, se vede direct în apartamentele oamenilor. Aici i-au descoperit cei doi jurnaliști pe Pavel și pe Alexandr, doi bătrâni.

Andrei Captarenco: “Bună ziua, dacă se poate spune așa!”

Alexandr: „Astăzi este bună, comparativ cu ziua în care a căzut racheta peste noi. Aveam aici un pat și taman dormeam. Când a explodat totul, au început a sări așchii și sticle, am crezut că vom muri”.

Pavel: “Eu am făcut serviciul militar 24 de ani în Orientul Îndepărtat (n.r. Flota Maritimă Rusească). Acum ne-au bombardat foștii camarazi”.

CUM A AJUNS BUCEA DIN SAT, CIMITIR

Bucea este localitatea care avea să șocheze un mapamond întreg. În urma armatei ruse a rămas masacrul care a împânzit, apoi, rețelele de socializare din întreaga lume.

Până în aprilie 2022, 400 de morți fuseseră dezgropați din gropile comune, pentru a fi identificați reînhumați creștinește.

Mihail, localnic din Bucea: “Soldații ruși au intrat la mine în garaj, fără să anunțe nimic. Le-am zis: Băieți, voi aveți bun simț? Ei ziceau că nu știau că vor lupta cu Ucraina. Păi cum să nu știi dacă ai primit arme și gloanțe? Nu știi să citești că astea-s sate ucrainene? Cu cine ai de gând să lupți, cu bătrânele sau cu mine? Unul îmi vorbea, iar altul avea țeava tunuluiîndreptată spre mine”.

Mărturia unui alt localnic: “La Bucea cei care au intrat peste oameni în casă au fost cecenii. Au răscolit peste totul. Căutau arme”.

NOVOSELIVKA SAU “CATACLISMUL” CU NUME DE SAT

Localitatea Novoselivka a fost bombardată până n-a rămas mai nimic din ea. După ploaia de rachete, supraviețuitorii au venit să răscolescă prin ruine. Nu vor să-și abandoneze satul. Au ales să stea pe loc să reconstruiască.

Un localnic: „Aici au fost mai mai mult de 10 rachete, le-au lansat pe rând”.

„S-a dărâmat casa și omul acesta a fost rupt în bucăți. Chiar alături de casa noastră. Am fugit, nu am putut să văd așa ceva”

O bătrână plângând: “Nici fiarele nu procedează așa!”.

„Eu am în Rusia doi frați și nepoți, dar este groaznic ce au făcut aici. Pe prietena mea a sunat-o fratele ei din Rusia și i-a zis că Putin a venit la noi să scape țara de <<banderoviști>>” și de <<naziști>>”.

Deși realizat acum trei ani, concluzia reportajului “Ucraina rezistă”, este la fel de valabilă și astăzi.

Și este enunțată la finalul materialului, prin vocea jurnalistului Andrei Captarenco: “Consecințele acestui război încă nu se cunosc. Dar atâta timp cât Ucraina rezistă, rezistăm și noi”.